Română (România)English (United Kingdom)Serbian

Arhitectura Art Nouveau

Situat în Câmpia de Vest a României, oraşul Timişoara a fost capitala provinciei istorice numite Banat. Anexată în 1718 de către Imperiul austriac, această provincie a devenit un “Kronland” (provincie autonomă a “coroanei”) cultivând respectarea autonomiei teritoriale în raport cu cea naţională şi a unui patriotism local opus centralismului Vienei. Compromisul politic realizat în 1867 între Austria şi Ungaria şi crearea Monarhiei bicefale a adus o schimbare importantă în istoria Banatului şi anume trecerea provinciei din administraţia imperială austriacă în cea maghiară. Devenită o metropolă, Timişoara şi-a păstrat însă statutul de “oraş liber regal”, care îi acorda o autonomie internă, iar, o dată cu demolarea vechii Cetăţi la sfârşitul secolului al XIX-lea, au început studiile pentru realizarea unui proiect de urbanism care să unifice toate nucleele locuite ale oraşului. Pentru concepţia generală asupra sistematizării a fost invitat arhitectul budapestan Lajos Ybl, care studiase arhitectura la Viena şi Stuttgart, fiind informat asupra soluţiilor urbanistice ale marilor oraşe, vehiculate la vremea aceea. Situaţia particulară a Timişoarei, cu puternice similitudini cu oraşele ce avuseseră până târziu fortificaţii, a făcut ca modelul de sistematizare a Vienei, cu un bulevard circular pe traseul fostelor ziduri, să pară mai potrivit de aplicat. Calitatea principală a acestui plan a fost claritatea geometrică şi funcţională. În final, planul lui Ybl a fost mult simplificat şi adaptat în mod pragmatic dezvoltării urbane, aflată în plină expansiune de îndată după demolarea zidurilor, ca şi după parcelarea considerabilelor suprafeţe goale, situate în imediata apropiere a centrului vechi.

La Timişoara s-a construit în stilul la modă în epocă - stilul 1900.

Şcoala secessionistă din Banat a suferit atât influenţa austriacă, de factură vieneză - explicabilă prin gustul majorităţii comanditarilor de origine germană, în special în Timişoara, cât şi influenţa maghiară, prin participarea directă a unor arhitecţi budapestani la câteva construcţii reprezentative. Acest stil a parcurs două etape distincte: prima, situată aproximativ între 1900-1908, era mai apropiată de varianta Art Nouveau, cu decoruri florale şi curbilinii, iar cea de-a doua, între 1909-1914, se caracteriza printr-o simplificare şi geometrizare a formelor, cu volume masive şi decor redus la maximum, având similitudini cu arhitectura vieneză din epocă. Ansamblul cel mai spectaculos al Timişoarei a fost constituit în jur de 1910-1912, pe esplanada creată în faţa Teatrului (Piaţa Victoriei), unde s-au construit imobile impunătoare; primul dintre acestea, ridicat pentru Societatea Lloyd, a fost proiectat de arhitectul budapestan Lipót Baumhorn. Clădire de colţ, cu parter şi trei nivele, ocupate de diferite funcţiuni (cafenea şi magazine la parter, bursa agricolă şi sală de întruniri a Societăţii Lloyd la primul nivel şi apartamente de închiriat la următoarele), imobilul Lloyd se distinge în interior prin abilitatea împărţirii spaţiilor îmbinând funcţiuni diferite, iar în exterior prin claritatea impunătoare a celor trei faţade, în care jocul dintre plin şi gol este echilibrat. Dar arhitectul care a marcat cu stilul său Art Nouveau oraşul a fost timişoreanul László Székely. Deşi format la Budapesta, el a fost un mare admirator al arhitecturii austriece, în special cea de la Viena. În 1903 a fost numit arhitectul şef al oraşului devenind unul dintre cei mai activi şi prolifici arhitecţi locali ai primei jumătăţi a secolul al XX-lea. Stilul său, conturat de-a lungul anilor în Timişoara şi în împrejurimi, îmbină armonios aspectele funcţionale cu elementele de decor.

Székely a contribuit esenţial la configurarea stilistică a ansamblului arhitectonic constituit pe esplanada din faţa Teatrului, unde a proiectat majoritatea imobilelor îmbinând funcţii rezidenţiale cu spaţii publice la parter. Astfel, casa Neuhausz, construită în regim închis, în imediata vecinătate a palatului Lloyd, se distinge printr-o faţada ce respectă simetria faţă de un ax central, arhitectul propunând o volumetrie sculpturală prin crearea unor loggia adânci la etaje. Cornişa, puternic decroşată şi ondulată, a devenit un element definitoriu în plastica faţadelor proiectate de Székely, încununând amplul ansamblu de locuit - casa Dauerbach, numită mai apoi Palace (1911-1912) - construită într-o manieră sobră, dar cu mare rafinament al decorului în tencuiala gri închis pusă în valoare şi de decorul din ceramică smălţuită albastru cobalt. Casa Hilt, apoi casa Széchenyi, încheie ansamblul din Piaţa Victoriei, cu faţade impunătoare şi un turn devenit cap de perspectivă.

Timişoara, ca şi alte centre ale Monarhiei austro-ungare, oscila în prima parte a secolului al XX-lea între imitarea unui model - în acest caz cel al Vienei, metropola care prin dezvoltarea sa urbană şi arhitecturală avea să epateze provinciile - şi orgoliul local, stimulat de o dezvoltare economică şi socială favorabilă, de un avânt cultural şi o încredere în progres. Acest amestec de tendinţe a avut ca rezultat crearea oraşului modern, urmând principiile de dezvoltare urbană cele mai înaintate şi de o “periferizare” stilistică folosind drept exemplul modelului capitalei, preluat şi amplificat conform propriilor tradiţii culturale.

Timisoara este membră a Asociaţiei ART NOUVEAU EUROPEAN ROUTE, cu sediul la Barcelona.
Mai multe detalii: www.artnouveau.eu

Cauta in site

logo-romana-1

Evenimente în Timișoara

<<  Noiembrie 2017  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sâ  Du 
  
   

Fotografii din Timișoara

Fotografii din Banat

Vremea

Cloudy

3°C

Timișoara

Cloudy

Curs valutar

 

european-cities-marketing-logo

Pentru  informaţii despre  celelalte  programe finanţate  de  Uniunea  Europeană în România,  ca şi  pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României în  Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Răspunderea privind corectitudinea  şi coerenţa informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.
ukash
elektronik sigara
elektronik sigara e sigara
elips c elektronik sigara
oyunlar oyna