Română (România)English (United Kingdom)Serbian

Cartierul Cetate

centru-smCartierul Cetate a fost dintotdeauna „inima”, centrul cultural, administrativ şi politic al întregului oraş. Cu cel puţin opt secole în urmă, aici a apărut prima cetate, nucleul iniţial de la care a pornit dezvoltarea Timişoarei.

Cetatea s-a dezvoltat încă din secolul al XII-lea. Un imbold important în evoluţia ei a fost construcţia castelului de către regele Ungariei, Carol Robert de Anjou între 1307-1315. „Urmaşul” acestui castel este Castelul Huniade, ce găzduieşte Muzeul Banatului de azi. La 1552 cetatea Timişoarei a fost ocupată de turci. În 1716 trupele imperiale austriece, aflate sub conducerea prinţului Eugeniu de Savoya, reuşesc eliberarea oraşului. Are loc demolarea vechii cetăţi otomane şi construirea uneia noi, stelate, inspirată în bună parte după modelul cetăţilor Vauban. La adăpostul zidurilor apare „oraşul interior”, cu un sistem riguros de străzi, foarte modern pentru acea vreme. Acest sistem se păstrează şi astăzi aproape integral, în ciuda faptului că zidurile de apărare ale oraşului au fost demolate după 1892.foto cetate-opris-small

În cartierul Cetate, mai ales în Piaţa Unirii şi Piaţa Libertăţii se păstrează numeroase clădiri în stil baroc, datând din secolul al XVIII-lea.
La începutul secolului XX, concomitent cu demolarea fortificaţiilor, s-au adăugat numeroase clădiri în „stilul 1900”. Palatele Secession de o mare eleganţă şi valoare arhitecturală dau nota dominantă a Pieţei Victoriei. Acest ansamblu urban este tipic pentru anii 1900 la nivel european. În centrul oraşului se regăsesc şi clădiri monumentale cu elemente neoromâneşti, apărute în perioada interbelică, ce sporesc efectul vizual al zonei.

Zona Cetate reuneşte monumente istorice într-o combinaţie fascinantă şi originală:

  ZONA
  PIAŢA VICTORIEI
 catedrala mitropolitan  piata victoriei  palatul cuturii
    Catedrala Mitropolitană             Piaţa Victoriei            Palatul Culturii
 dauerbach-2019  merbl-2019  piaristi
        Palatul Dauerbach             Palatul Merbl          Complexul Piarist
hotel timisoara-2019  palatul lloyd-2019  castelul huniade
   Fostul Palat al Băncilor
   Bănăţene        
           Palatul Lloyd          Castelul Huniade
  ZONA
 PIAŢA UNIRII
 unirii2019   palatul baroc small   domul catolic
            Piaţa Unirii              Palatul Baroc       Domul Romano-Catolic
 episc sarb2019  biserica srbeasc   casa bruck
   Palatul Episcopiei Sârbe        Biserica Sârbească             Casa Brück 
 sconto-2019  coloana sf treime 2019  lenau mic-2019
    Fosta Bancă de Scont     Monumentul Sf. Treime    Fostul han “La Cei Șapte
         Principi Electori"
 liceul lenau mare 2019  muzeul de arta  palat episc 2019
     Liceul Nikolaus Lenau          Muzeul de Artă    Palatul Episcopiei Rom.Cat.
 
 bastion theresia  memorialul revolutiei  trompetist 2019
   Bastionul Maria Theresia      Memorialul Revolutiei       Casa “La Trompetist”

 ZONA
 PIAŢA LIBERTĂŢII

piata libertatii  monumentul sf maria si sf nepomuk  generalat 2019
 Piaţa Libertăţii   Monumentul Sf. Maria şi 
  Sf. Nepomuk
  Comenduirea garnizoanei
     
 sf gheorghe-2019  sinagoga din cetate  cazinoul-2019
    Piaţa Sf. Gheorghe    Sinagoga din Cetate            Cazinoul Militar
 
 
    ALTE ATRACŢII
 ÎN ZONA CENTRALĂ
         
 palatul deschan 2019  pom bresla 2020  dicasterial-2020
       Palatul Deschan     Casa cu Pomul Breslelor        Palatul Dicasterial
ciobanu-2019 banca nationala-2019 prefectura-2019
     Șir ”arhitectura 1900”          Banca Națională         Palatul Prefecturii
stavilar2019  bega  parcul rozelor
       Stavilarul Cetăţii                   Bega           Parcul Rozelor
 biserica evanghelica
  Biserica Evanghelică

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 

 

 


Alte atracţii turistice din Cartierul Cetate:

Primaria Veche

Spitalul Civil, spitalul orășenesc

Biserica și spitalul călugărilor mizericordieni

Spitalul Militar

Fosta cafenea "Cafe Spieluhr"

Casa Comunității Sârbești, Casa Comunității Ortodoxe din Cetate

Casa Solderer

Casele Canonicilor – Casa Szervinatz

Casele Canonicilor – Casa Nica Koszta

Casele Canonicilor – Piața Unirii, nr. 10

Casele Canonicilor – Casa Krautwaschl

Casa “La Elefant”

Casa ”La Trei Husari”

Cazarma U, Cazarma Franz Joseph

Casa cu Lei

Palatul poștei, Poșta Mare

Vila Kimmel (Centrul Cultural Francez)

Liceul de Stat de Fete, liceul ”Carmen Sylva”

Liceul de Stat de Băieți, Colegiul ”C. D. Loga”

Palatul Mercy

Palatul Brach

Palatul Emmer

Fosta cazarmă a Statului Major

Biserica parohială romano-catolică din Cetate

Fosta Mănăstire și școală a  surorilor de Notre Dame

Felinar 1884 – monument al iluminatului electric stradal

Palatul Löffler

Palatul Weiss

Palatul Neuhausz

Palatul Hilt

Palatul Szécsényi

 

 

 

 

 

 

Cauta in site

logo-romana-1

Evenimente în Timișoara

<<  Octombrie 2019  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sâ  Du 
 
   

Fotografii din Timișoara

Fotografii din Banat

Curs valutar

 

european-cities-marketing-logo

Pentru  informaţii despre  celelalte  programe finanţate  de  Uniunea  Europeană în România,  ca şi  pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României în  Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Răspunderea privind corectitudinea  şi coerenţa informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.
ukash
elektronik sigara
elektronik sigara e sigara
elips c elektronik sigara
oyunlar oyna