Română (România)English (United Kingdom)Serbian

EMail Imprimare

Evenimente curente

Eveniment 

Titlu:
Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi
Cand:
15.11.2019 - 16.11.2019 19.00 h
Unde:
Timisoara - Timisoara
Categorie:
Timişoara

Descriere

Memoriile Cetății, proiectul Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii cu tema Revoluția din 1989, continuă cu o serie de evenimente dedicate filmului, teatrului, muzicii și poeziei: După 30 de ani.

 

Vă invităm la teatru, concerte, expoziții, proiecții de film în fiecare sfârșit de săptămână, în spațiul din colt de la Bastion (lângă Galeria Calpe, la Corner Space). Intrarea este gratuită.

Vineri, de la ora 19.00 – va avea loc spectacolul Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi, adaptare după romanul Hertei Muller – scritoarea română de origine germană care a obținut în 2009 Premiul Nobel pentru Literatură. Piesa de teatru e un spectacol susținut de Simona Măicănescu, produs de Fundația Doina Levința și a fost jucată în premieră mondială la New York, în acest an. Seara se va încheia cu un concert Grimus (Bogdan Mezofi și Lehel Kiss).

Sâmbăta va fi dedicată poeziei și poveștilor. Începând cu ora 20.00, Bogdan Șerban de la Radio Guerilla va vorbi publicului despre Revoluțiile în media. Seara, de la ora 21.00 – pe muzica celor de la Paperjam va începe Spoken Word: poezie pe muzică cu Daniela Rațiu, Alexandra Bodnaru și Tudor Crețu.

Proiectul este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar ”Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.”

Despre:

„Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi” este spectacolul ce pune în scenă cartea cu același nume a Hertei Muller și scoate în evidență universul sufocant, dus la absurd din ultimii ani ai comunismului din România. Gândit și interpretat de către actrița Simona Măicănescu, piesa de teatru este centrată pe povestea unei femei care își dorește să iasă din coșmarul pe care îl trăiește, ascunzând în hainele pe care le coase pentru export, bilete disperate prin care cere ajutorul. Totuși, aceste mesaje ajung în mâna securității de atunci și este acuzată de trădare. Din echipa care semnează spectacolul mai fac parte scenografa Doina Levintza, coregrafa Silvia Călin și artistul vizual Radu Barbu. Piesa de teatru este un monolog interior al personajului principal, care introduce publicul în acea epocă, cu multă spaimă și teroare.

Simona Măicănescu a fost studenta marelui actor și profesor Octavian Cotescu. Ea a jucat în în filme românești: „De ce bat clopotele, Mitică?" (1982), „Sfârșitul nopții" (19823), „Unde la soare e frig" (1992), iar din 1993, s-a stabilit la Paris. Ea a jucat în piese de teatru și filme „Mellisol”, „Le grand patron”, „Spiral”, „The Stone Council”, „Splice”, „Call my agent”. Ea a jucat și la New York ca protagonistă a spectacolului „Fever/Febra” de Wallace Shawn, montat la celebrul teatru de avangardă LaMama.

Grimus este o formație de rock alternativ din România, ce a fost înființată în 2005 în Cluj Napoca.  Membri formației cu Bogdan Mezofi (voce) și Lehel Kiss (clape) au scos 4 albume: Demo (2006), Panikon (2008), Egretta (2011) și Emergence (2014). În 2016, au cântat în deschiderea concertului Queen și Adam Lambert desfășurat în Piața Constituției, București.

Bogdan Șerban (Radio Guerilla) are o experiență de peste 20 de ani în radio și este una dintre cele mai cunoscute voci ale radioului românesc. El a terminat facultatea de actorie, dar a fost atras și de radio, așadar în final, s-a dedicat FM-ului. Din 2004, el este vocea de la Radio Guerilla, unde susține cultura și muzica alternativă. La Memorile Cetății vine sâmbătă, 16 noiembrie, cu discuția Revoluția în Media.

Spoken word

Daniela Rațiu este o autoare complexă, pe lângă poezii, proză, a scris și piese de teatru și este și jurnalist. În 2005, a debutat cu volumul de poezie Ciorap cu firul dus (Marineasa) și cu primul său roman: Ochelari de damă (Brumar). Urmează romanul In vitro (Cartea Românească, în 2006).  În următorii ani publică poezii în volume colective, precum Cartea străzii Eugeniu de Savoya (Brumar), Strada Augustin Pacha – Curţi interioare (Brumar), Poeţi din Banat. Cele mai frumoase poezii – Antologie de Marian Oprea (Brumar), precum și în mai multe reviste literare de renume, printre care Luceafărul, Viaţa Românească, Posesis sau Convorbiri Literare. Volumele sale au primit premii literare importante.

Tudor Creţu a fost cursant şi bursier al Colegiului „A Treia Europă”, cu un eseu despre proza lui M. Blecher. Debutează în revista Orizont, în 2000, iar în volum, cu Dantelăriile Adelei, Editura Mirton, în 2001, volum urmat, în 2005, de Obiectele oranj, Editura Vinea, şi de romanul Omul negru, Cartea Românească, 2008. În 2011, publică volumul de studii critice Developări literare. A publicat poeme, cronici, texte de atitudine în: România literară, Orizont, Vatra, Viaţa Românească, Familia, Poesis, Calende, Ziua literară, Reflex etc.

Alexandra Bodnaru este o tânără poetă cu studii în psihologice, autor al volumului de poezii Orașul cu Gropi în obraz (2016, ed. Eikon).

Paperjam nu e o formație clasică, e un eveniment de improvizație, explorare muzicală, un mix original, unic, între muzică electronică, rock, jazz și hip hop. Sâmbătă, Paperjam va acompania și va improviza la Spoken Word cu Mihai Moldoveanu, Vlad Cotruș și Szabo-Csongor Zsolt.

Vă așteptăm la Memoriile Cetății - După 30 de ani #1!

https://www.facebook.com/events/593272858077546/  

 

Proiectul este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar ”Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021”, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.”

Locatie

Loc de desfășurare:
Timisoara
Strada:
diverse locatii
Cod Postal:
6
Oras:
Timisoara
Judet:
RO

Cauta in site

logo-romana-1

Evenimente în Timișoara

<<  Decembrie 2019  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sâ  Du 
      
     

Fotografii din Timișoara

Fotografii din Banat

Curs valutar

 

european-cities-marketing-logo

Pentru  informaţii despre  celelalte  programe finanţate  de  Uniunea  Europeană în România,  ca şi  pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României în  Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Răspunderea privind corectitudinea  şi coerenţa informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.
ukash
elektronik sigara
elektronik sigara e sigara
elips c elektronik sigara
oyunlar oyna