Română (România)English (United Kingdom)Serbian

EMail Imprimare

Evenimente curente

Eveniment 

Titlu:
„REVOLTA”
Cand:
16.12.2019 19.30 h
Unde:
Opera Națională Română dinTimișoara - Timișoara
Categorie:
Timişoara

Descriere

Eveniment inedit pe scena Operei Naționale Române din Timișoara, la 30 de ani de la Revoluția Română, Regal de Balet vine în capitala Banatului cu o reprezentație specială a primului spectacol de balet inspirat după evenimentele din 1989, numit „Revolta”. Spectacolul în două acte este semnat de coregrafii Vanda Ștefănescu și Gigi Căciuleanu, și îi are printre protagoniști pe actorii Maia Morgenstern și Ion Caramitru.

Apa caldă, căldura și curentul electric raționalizate, cartela de pâine, programul TV de 2 ore, imposibilitatea de a călători – acestea au fost câteva din realitățile României de acum 30 de ani. Pentru prima dată, trăirile și luptele interioare ale românilor au fost transpuse în pași de dans, în primul spectacol de balet neoclasic și contemporan – „Revolta”.

După București, spectacolul „Revolta” ajunge la Timișoara, într-o singură reprezentație – pe 16 decembrie 2019, începând cu ora 19.30, pe scena Operei Naționale Române din Timișoara. Publicul spectator va asista la o altfel de oră de istorie, care va pune față în față trecutul și prezentul României.

Spectacolul-eveniment „Revolta” va fi deschis de actorul Ion Caramitru, personaj central al evenimentelor care au dus la căderea regimului comunist. El va deschide acest spectacol cu un discurs rostit în fața Camerelor Comunelor în Londra anului 1992, la inițiativa domnului Mark Fisher și alături de Günther Grass și Umberto Eco.

Semnată de tânăra coregrafă Vanda Ștefănescu, prima parte a baletului pune sub lumina reflectoarelor Revoluția Română din 1989, cu toate momentele sale tragice, dar și cu nota de optimism pentru un viitor mai bun.

„Eram foarte mică în momentul Revoluției Române. Unii dintre dansatorii de pe scenă nici nu au fost născuți atunci. De aceea, am construit povestea revoltei cu ajutorul imaginarului, din spusele părinților și a persoanelor care au trăit acele vremuri. Spectacolul „Revolta” e și un omagiu adus de tinerii de azi tinerilor care au făcut parte din „generația în blugi” și au luptat pentru libertate și democrație”, a spus Vanda Ștefănescu.

„Libertatea” va fi un personaj important în spectacolul „Revolta”. Un drept al omului, spiritul Libertății va fi transmis pe scena din Timișoara de actrița Maia Morgenstern: „Să fii liber înseamnă să respiri mai ușor, să te miști unde vrei, să gândești și să spui ce vrei. Să fii liber înseamnă să mergi cu capul sus, să ai încredere în tine și în țara ta. Sunt emoționată pentru rolul pe care-l voi face în spectacolul „Revolta” și abia aștept să mă întâlnesc cu publicul din Timișoara pentru a marca împreună cei 30 de ani de la căderea comunismului”.

În al doilea act - “On the roof” – cunoscutul coregraf Gigi Căciuleanu îi prezintă pe “bufonii” dintr-o societate aflată la 30 de ani de la căderea comunismului, printr-un spectacol ce reunește dansul, actoria, muzica, poezia, desenele și arta vizuală.

Biletele pentru spectacolului „Revolta” sunt deja în vânzare pe www.iabilet.ro și la casa de bilete a Operei Naționale Române din Timișoara.

Spectacolul-eveniment „Revolta” este organizat de Mihai Alexandru Cacoveanu, prin Asociația „Nevoia de Educație” (www.nevoiadeeducatie.ro), care dezvoltă mai multe proiecte pentru tinerii României, printre care Bacopedia, BAC TV și „Pauza de teatru. Spectacol din cărți”.

Spectacolele cultural-educaționale care fac parte din conceptul Regal de Balet se află la ediția a 2-a, după o primă ediție Sold Out în 2018. Ediția de debut a celebrat Centenarul României prin momente mari de cultură, reunind balerini români și străini într-un spectacol aplaudat de publicul iubitor de balet. Mai multe detalii despre debutul din 2018 găsiți pe site-ul www.regaldebalet.ro

 

 

Locatie

Harta
Loc de desfășurare:
Opera Națională Română dinTimișoara   -   Site
Strada:
Strada Mărășești nr. 2
Cod Postal:
300086
Oras:
Timișoara
Judet:
Timiș
Tara:
Tara: ro

Cauta in site

logo-romana-1

Evenimente în Timișoara

<<  Decembrie 2019  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sâ  Du 
      
     

Fotografii din Timișoara

Fotografii din Banat

Curs valutar

 

european-cities-marketing-logo

Pentru  informaţii despre  celelalte  programe finanţate  de  Uniunea  Europeană în România,  ca şi  pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României în  Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Răspunderea privind corectitudinea  şi coerenţa informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.
ukash
elektronik sigara
elektronik sigara e sigara
elips c elektronik sigara
oyunlar oyna