Română (România)English (United Kingdom)Serbian

EMail Imprimare

Evenimente curente

Eveniment 

Titlu:
Corneliu Baba, expoziție de pictură și grafică
Cand:
15.11.2019 - 31.01.2020 18.00 h
Unde:
Muzeul Banatului - Timişoara
Categorie:
Timişoara

Descriere

Un număr de 112 de lucrări semnate de Corneliu Baba – desene, eboșe, schițe, studii – unele expuse o singură dată la Muzeul Național de Artă a României, altele deloc, au ajuns la Timișoara și vor contura una din cele mai complexe expoziții privind opera marelui artist național.

Publicul e invitat astfel să descopere „fața din umbră” a pictorului, arată curatorul, expoziția înfățișând un Baba retras în liniștea atelierului său, în intimitatea creației.

Muzeul Național al Banatului invită publicul vineri, 15 noiembrie 2019, la o expoziție în premieră, avându-l ca protagonist pe pictorul Corneliu Baba. Vernisajul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia, începând cu ora 18:00. Vor lua cuvântul: Maria Albani, legatarul testamentar al pictorului și curatorul expoziției, profesorul Marcel Tolcea și criticul de artă Pavel Șușară, care va prezenta opera grafică a lui Corneliu Baba.

„Parcurgând însemnările din jurnalul său, îl regăsim pe Corneliu Baba din ce în ce mai retras în liniștea atelierului din strada Pangratti, în fața șevaletului sau a caietului de atelier, frământat de îndoieli și bântuit câteodată de sentimentul neîmplinirii a ceea ce și-a dorit mereu să facă – pictură, și numai pictură”, arată organizatorii.

Cu ocazia expoziției va fi prezentat și primul volum din jurnalul Confesiuni. Acesta urmărește firul evocărilor și mențiunilor la preocupările artistice ale pictorului într-o perioadă care corespunde primelor decenii ale regimului comunist din România. Deși artistul începe să scrie aceste mărturii în 1944, referirile acoperă și amintiri din copilăria sa.

Expoziția este realizată cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și va putea fi vizitată până în 31 ianuarie 2020.

Locatie

Harta
Loc de desfășurare:
Muzeul Banatului
Strada:
Piaţa Huniade nr. 1
Cod Postal:
300002
Oras:
Timişoara
Judet:
Timiş
Tara:
Tara: ro

Cauta in site

logo-romana-1

Evenimente în Timișoara

<<  Martie 2020  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sâ  Du 
      
     

Fotografii din Timișoara

Fotografii din Banat

Curs valutar

 

european-cities-marketing-logo

Pentru  informaţii despre  celelalte  programe finanţate  de  Uniunea  Europeană în România,  ca şi  pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României în  Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Răspunderea privind corectitudinea  şi coerenţa informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.
ukash
elektronik sigara
elektronik sigara e sigara
elips c elektronik sigara
oyunlar oyna