(Str. Ady Endre – Str. Andrei Mureşanu, montat în 1871 în locul actualului pod Traian între Cetate şi Iosefin-Elisabetin, demontat în 1915 şi remontat în 1916 pe actualul amplasament).

 Datorită numeroaselor braţe de apă existente până după anul 1900, Timişoara era şi „un oraş al podurilor”. Până în anii 70 ai sec. al XIX-lea toate podurile timişorene erau executate din lemn. Abia atunci cele mai importante poduri au fost reconstruite pe bază de structuri metalice. Înainte de regularizarea Begăi în Fabric între anii1907 – 1910  existau în Timişoara 71 de poduri: cinci aveau structuri metalice cu podine din lemn, nouă aveau piloţi din cărămidă acoperiţi cu lemn, 28 erau poduri simple din lemn, la care se adăugau 31 de pasarele mai mici, din lemn, peste canalele secundare.

Astăzi există 11 poduri din beton armat sau pe structuri metalice şi trei pasarele.

„Podul de Fier” este tipic pentru podurile timişorene din perioada 1870 – 1910.

 Legenda povesteşte că acest pod ar fi fost proiectat de către celebrul inginer Alexandre Gustave Eiffel. Acesta ar fi calculat greşit înălţimea podului, de aceea nu pot circula vehiculele pe acest pod.

În realitate podul, care funcţionat şi pentru vehicule timp de 44 de ani pe vechiul amplasament, a fost montat deliberat ca pod pietonal, pe baze supraînălţate, pentru a permite navelor să treacă pe dedesubt.