Română (România)English (United Kingdom)Serbian

Traseu Cetate

There are no translations available.

Centrul Timişoarei de azi este „urmaşul” cetăţii militare austriece construite în secolul al XVIII-lea. Însă cartierul timişorean Cetate oferă vizitatorului mult mai mult decât vestigii militare, fiind un ansamblu urban coerent, în care monumentele valoroase prezintă conexiuni istorice de nivel european.

Privind o hartă actuală a Timişoarei se observă aspectul închegat al centrului. Bulevarde circulare înconjoară un “miez” format din vechi străzi din secolul al XVIII-lea, majoritatea intersecţiilor fiind în unghi de 90 grade. Bulevardele circulare jalonează traiectul fostelor ziduri ale cetăţii, iar străduţele înguste din mijloc sunt de fapt „oraşul interior” al Timişoarei.

Pornim în turul de oraş de la Infocentrul Turistic de pe Strada Alba Iulia. Casele de pe partea dreaptă a străzii sunt ridicate pe locul zidurilor primei cetăţi a Timişoarei, acel “Castrum de Tymes” (cetatea Timişului) construit prin secolele XI-XII.Harta traseu Cetate

În curând ajungem în  1 Piaţa Libertăţii. Este timpul să vorbim acum despre cea de-a doua cetate a Timişoarei, apărută abia între 1732-1761. După mai mulţi ani în care curtea de la Viena a analizat diverse planuri de construire a unei noi cetăţi, se construiesc noile fortificaţii în locul celor medievale, corespunzătoare ultimelor tehnici defensive ale momentului. În interiorul zidurilor apare spaţiul noului oraş, după o tramă stradală complet nouă. Piaţa Libertăţii este centrul acestei cetăţi moderne şi mult mai mari decât cea veche.

Deja în secolul al XVIII-lea apar multe dintre clădirile pieţei, însă închiderea completă a acestui spatiu a avut loc abia în 1859, odată cu construirea clădirii ce servea Comenduirii Corpului de Armată (azi prima clădire pe frontul de vest, din stânga al pieţei).

Mijlocul pieţei este dominat de 2 monumentul Sf. Maria şi Sf. Nepomuk, creaţie tipică a barocului vienez, ce a fost adus de la Viena în 1756 pe calea apei. Sculptura a fost începută de faimosul Rapahel Donner, dar datorită morţii artistului, cea mai mare parte a capodoperei aparţine lui Wasserburger şi lui Blimm.

În Piata Libertăţii îşi avea sediul administraţia militară a Timişoarei şi a întregului Banat, de aceea, mult timp s-a şi numit “Paradeplatz” (Piaţa de Paradă). Astfel, pe partea de sud a pieţei (dreapta, cum am venit din Strada Alba Iulia) se află clădirea ce adăpostea 3 Comenduirea Garnizoanei Timişoara (“Generalatul Nou” -1727). Pe frontul din stânga al pieţei domină construcţia elegantă, specifică barocului  târziu cu influenţe rococo, a  4 Cazinoului Militar (“Casa Comandantului” -   construcţia era în şantier la 1788).

În partea nordică a Pieţei Libertăţii se ridică  5 Primăria Veche. Clădită ca şi “primărie a comunităţii germane” în 1731, faţada ei a fost refăcută de câteva ori până a primit  aspectul eclectic actual, în 1853. “Moda” arhitecturală era în continuă schimbare, în Timişoara destule clădiri au fost modificate în timp, conform acestor tendinţe. Sala mare de la etaj era faimoasă în secolul al XVIII-lea, fiind cea mai vestită sală de bal din oraş. În fiecare sâmbătă se dădeau la o parte scaunele şi mesele, iar sobra Sală de Consiliu se transforma într-o sală de bal, corespunzătoare farmecului baroc al vremii, care ţinea la mare rang petrecerile fastuoase. O placă montată în dreapta intrării în clădire ne poartă în o cu totul altă lume, fiind o inscripţie în limba turcă veche, scrisă cu caractere arabe. Aceasta este o ultimă relicvă a Timişoarei turceşti, cetatea pe care Prinţul Eugeniu de Savoya o cucerise.

Continuăm la dreapta pe Strada Coriolan Brediceanu. La intersecţia cu Strada Mărăşeşti zărim clădirea vechiului 6 Spital Civil . Construit între 1744-1757, se spune că era primul spital civil din Imperiul Habsburgic (mai vechi decât Allgemeines Krankenhaus din Viena). Continuând plimbarea, ajungem la fosta 7 Biserică a călugărilor mizericordieni (1748-1753; azi este greco-catolică), iar în spatele ei e alipit spitalul mizericordienilor. Mizericordienii au lucrat în acest dintâi spital al Timişoarei, construit încă din 1735-1737. Numiţi şi “popii negri” datorită straielor lor, patru dintre cei şase călugări au plătit cu viaţa îngrijirea bolnavilor de ciumă. În curtea spitalului (azi spital de oftalmologie) se găseşte o porţiune din zidul cetăţii Timişoarei, aflându-ne la marginea vestică a fostei cetăţi.

Ne întoarcem pe Strada C. Brediceanu înspre centru. Observăm acum pe partea stângă clădirea unui al treilea spital, cel militar. Aceasta este mai sobră decât celelalte, însă de dimensiuni mult mai mari. Cotim la stânga pe Strada Mărăşeşti, pe lângă spital. Pe partea opusă, frontul caselor este dominat de 8 Sinagoga din Cetate, clădită între 1863-1865, în aşa-zisa “arhitectură maură” ce predomina pe atunci la templele comunităţilor mozaice din imperiu. Continuăm, trecând pe lângă “casa Prinţului Eugen”. Acesta nu a locuit aici, dar pe acest loc se află poarta prin care a intrat în cetatea ce tocmai se predase. În spatele unei casete de sticlă, deasupra porţii, se mai poate distinge o pictură cu poarta respectivă. Următoarea clădire de dimensiuni mari aparţine încă şi azi comunităţii evreieşti. În apropiere se află şi prima sinagogă din Timişoara, comună pentru evreii sefarzi şi cei ashkenazim.

Continuăm drumul pe Strada Ghe. Lazăr, pe care o urmăm la dreapta. Curând observăm o clădire în stil eclectic istoricist. Este 9 Liceului Nikolaus Lenau, cu predare în limba germană. A fost construit exact pe fundaţiile “Primăriei Rasciene” (adică primăria comunităţii ortodoxe, română şi sârbă), în care mai apoi s-a aflat primul teatru al oraşului. Timişoara adăposteşte cea mai mare comunitate germană din România (peste 7000 de persoane), însă destul de puţini tineri germani mai studiază aici.

Pe colţul opus Liceului Lenau, într-o clădire veche, dar modestă, se află un punct faimos al Timişoarei: 10 Muzeul “Memorialul Revoluţiei”. Aici se arhivează material documentar despre evenimentele ce au avut loc în Decembrie 1989, nu doar la Timişoara, ci în întreaga ţară.

Înaintăm pe Strada E. Ungureanu pentru a ajunge la 11 Biserica Sârbească (1744-1748), care până la 1865 a deservit şi comunitatea ortodoxă românească. Exteriorul poartă amprenta barocului şi neoclasicismului (aşa erau clădite toate bisericile ortodoxe din Banat), însă impresionant este interiorul. Altarul pictat de către Constantin Daniel într-un stil ce aminteşte de Biedermayer este completat perfect de tonurile calde ale picturii decorative de pe ziduri. În aceeaşi curte se află şi 12 Palatul Vicariatului Ortodox Sârb, cu ornamente extrem de elaborate, de provenienţă Art Nouveau, dar interpretate într-o maniera deosebită, “slavă”. Acestea se observă mai ales pe latura principală, spre Piaţa Unirii şi pe latura dinspre Strada Gh. Lazăr, la care ne întoarcem.

Ultima clădire de pe Strada Gh. Lazăr (pe dreapta) ne atrage atenţia prin formele ei curbate, fluide, şi prin decoraţia cu plăci ceramice ce trădeaza Secession-ul maghiar (Szeceszió): 13 fosta Bancă de Scont, numită şi Casa Steiner Miksa după numele proprietarului. Pe faţada principală, aflată după colţ, pe Strada V. Alecsandri, se observă frontispiciul elegant, semirotund şi cu lobi discreţi, pe care se află stema cu stupul de albine (motiv des întâlnit în stemele băncilor).

Ajungem în 14 Piaţa Unirii. Intenţia realizării acestei pieţe de mari dimensiuni şi cu aspect impresionant a fost un adevărat exerciţiu de imagine şi imaginaţie al curţii vieneze, splendoarea imperiului trebuind să fie vizibilă încă de la marginile lui. Piaţa Unirii a fost caracterizată de poetul Franz Liebhardt drept “tezaurul baroc al Timişoarei”. Remarcăm câteva capodopere ale stilului baroc. În primul rând 15 Monumentul Sfintei Treimi (1740), cunoscută de timişoreni şi ca “statuia ciumei”. Numele este legat de crunta epidemie de ciumă ce a bântuit în Timişoara anilor 1738-1739. Din cei 6000 de locuitori ai cetăţii au murit circa 1000. Majoritatea erau colonişti din vestul Europei (austrieci şi germani) sositi de puţin timp în Banat. Pentru multe dintre boli se dădea pe atunci vina pe '”aerul pestilenţial” generat de mlaştinile Banatului. Şi acest monumet a fost adus de la Viena şi reprezintă cel mai reuşit monument plastic baroc al oraşului. Pe latura de nord a pieţei se observă mai multe clădiri cu un singur etaj, însă tipice pentru Timişoara veche. Astfel, pe partea stângă se observă  “Casa cu lei”, cu un turn pe colţ, urmată spre dreapta de Liceul Nikolaus Lenau. Această clădire a adăpostit mult timp unul dintre cele mai celebre hanuri timişorene, 16 “La cei Şapte Principi Electori”. În continuare observăm o succesiune de patru case clasiciste – sunt 17 Casele Canonicilor (secolul al XVIII-lea), renovate de curând.

Piesa de rezistenţă a Pieţei Unirii este însă 18 Domul (Catedrala Episcopală Romano-Catolică a diecezei Banatului). De altfel, piaţa s-a numit mult timp “Domplatz” (Piaţa Domului). Este o ctitorie imperială, lucrările au început sub Carol al VI-lea în 1736 şi au continuat sub Maria Theresia, terminându-se abia în 1774, cu câţiva ani înaintea morţii împărătesei. În construcţia sa, se bănuieşte că s-au implicat atât arhitecţi faimoşi de la Viena, precum Joseph Emanuel Fischer von Erlach, cât şi ingineri locali, stabiliţi la Timişoara. În interior se pot admira multe opere de artă ale barocului, între care amintim pictura altarului principal, semnată Michael Angelo Unterberger.

O altă clădire de dimensiuni mari ne atrage atenţia pe latura sudică a pieţei, cea numită de timişorenii 19 “Palatul Baroc”. Construită parţial în 1752,  funcţiona deja ca reşedinţă pentru “Landespresident” (guvernatorul Banatului), iar azi găzduieşte Muzeul de Artă. Era clădirea cea mai luxoasă din oraş. Aici înnoptau împăraţii habsburgici în timpul vizitelor prin Banat (Franz Joseph a poposit aici de mai multe ori), aici se primeau vizite la cel mai înalt nivel. Printre oaspeţi s-au numărat şi Franz Liszt, Johannes Brahms şi George Enescu. Merită deci să vizitaţi Muzeul de Artă, unde puteţi admira printre alte colecţii şi colecţia pictorului Baba şi interioarele de secol XVIII recent  restaurate. În imediata apropiere se află o clădire mult mai nouă decât restul pieţei, însă cu un farmec propriu: 20 Casa Brück (1911), una dintre creaţiile Secession ale arhitectului Székely.

Ne îndreptăm spre est pe Strada Palanca. În faţa noastră se ridică o clădire imensă: 21 Palatul Dicasterial. Dimensiunile sale sunt reprezentative pentru clădirile administrative preferate de către regimul neoabsolutist introdus după 1849. Acest palat cu circa 400 de ferestre (“cate una pentru fiecare zi din an”) a fost realizat în stilul lui Palazzo Pitti şi Palazzo Strozzi din Florenţa.

După ce depăşim Palatul Dicasterial, cotind la stânga pe lângă „Casa cu Axul de Fier“ (vizibil chiar în muchia casei de pe colţ), ajungem la 22 Biserica Evanghelică sau Biserica Luterană  (1837-1839, construcţie clasicistă). Comunitatea luterană din Timişoara este formată din germani, maghiari, slovaci şi români, iar serviciul religios se ţine în toate aceste limbi.

Am ajuns la marginea de est a fostei cetăţi. În faţa noastră se observă o parte din bulevardul circular ce înconjoara Cartierul Cetate şi sensul giratoriu de la „Fântâna Punctelor Cardinale“ cu şoseaua ce duce la  aeroport. În dreapta este 23 Bastionul Theresia. Azi este cunoscut ca „Bastionul“, dar până la decizia de demolare a fortificaţiilor din 1892, era doar unul dintre cele opt bastioane ale cetăţii. Acest tip de cetate bastionară era tipică în Europa secolului al XVIII-lea. Cetatea Timişoara avea un zid triplu, iar între ziduri existau canale cu apă. Sistemul era foarte eficient şi a rezistat şi asediului de 103 zile al revoluţionarilor maghiari în 1849, însă ocupa enorm de mult spaţiu. Terenul militar (zidul triplu plus esplanada, o zonă înierbată, fără pomi sau clădiri) forma un cordon în jurul cetăţii, lăţimea acestuia fiind de aproape 1,5 km. Practic, deşi masiv şi impunător, bastionul de azi nu este decât o rămăşiţă minusculă din complicatul sistem defensiv de odinioară. Cel mai bine vom vedea bastionul şi structura zidurilor sale ocolindu-l  prin stânga, apoi trecând prin gangul boltit (acolo unde s-a practicat deschiderea dublă pentru trecerea autovehiculelor) în curtea interioară a bastionului.

De la Bastion, puteţi opta pentru a continua spre Piaţa Victoriei. Aceasta ar fi o variantă mai scurtă a treseului Cetate, +n acest caz  veţi continua cu 30 Palatul Deschan, sau puteţi alege o incursiune în cartierul apărut la est de Cetatea propriu-zisă. Pe terenul eliberat de zidurile masive au apărut sute de clădiri noi după 1900. Chiar şi în perioada socialismului s-au mai construit clădiri pe terenuri libere, rezultate din de-fortificare.

Începem incursiunea cu 24 Banca Naţională, prima construcţie ce a apărut în acest cartier nou. Este o clădire Secession cu câteva elemente ale ordinelor clasice (coloane ionice pe doua niveluri), iar capetele de lei simbolizează putere şi bogăţie. Următoarea clădire după intersecţia cu Strada Cicio Pop este 25 Palatul Poştei („Posta Mare“, 1911-1913). Acesta are un stil mai sobru, tipic Secession-ului geometrizat, cu decoraţii mai discrete. Continuăm pe Bulevardul Revoluţiei din 1989. Observăm clădiri în diferite stiluri, unele au apărut abia în anii 1930 şi aparţin cubismului. În perioada în care aceste clădiri mai noi nu apăruseră, pe loturile încă libere între clădirile deja existente se cultiva porumb, ceea ce stârnea ironiile filozofului şi politicianului bucureştean Nicolae Iorga, venit în vizită prin anii '20 (de aceleaşi aprecieri se bucura şi Universitatea în anii 1950, supranumită de către localnici “Sorbona din cucuruz”). În curând observăm clădirea 26 Prefecturii pe partea opusă. A fost construită în 1938, pe vremea dictaturii regale, şi este tipică pentru acea perioadă. Trebuia să impună respect.  Acest aspect i-a folosit şi după război, aici aflându-se “judeţeana de partid” a P. C. R. (şi, având această funcţie, a fost ţinta atacurilor revoluţionarilor în Decembrie 1989).

 Părăsim Bvd. Revolutiei spre Str. C. D. Loga. Pe lângă numeroase vile elegante (anii 1920 - 1930) iese in evidenţă 27 Liceul Carmen Sylva, în stil Secession cu elemente neoromanice şi neogotice marcante. Ne reintoarcem pe langa poştă la intersectia de la Hotelul Continental.

De cealaltă parte (vis-a-vis de hotel) remarcăm acum un ansamblu foarte reuşit cu patru palate în stil 1900 / Secession, cel mai interesant fiind 28 Palatul Ciobanu. Hotelul Continental, ca şi 29 Parcul Civic aflat din spatele său, au apărut după demolarea în anii 1960 a Cazărmii Transilvaniei – o clădire ce avea nu mai puţin de 480 metri lungime; din ea nu a rămas decât şcoala militară de călărie, refuncţionalizată acum ca şi sală de teatru. Deci şi acest parc – ca şi multe altele în Timisoara, a apărut dupa demolarea unor obiective militare perimate. Pe partea opusă observam 30 Palatul Deschan; frontonul clasicist a apărut în anii 1802-1810, însa dacă intrăm în curte vedem partea mai veche, un baroc simplu provincial cu numeroase arcade, construită pe la 1735. Mai departe pe lângă casa cu pomul breslelor (legat de cunoscuta legendă ce a circulat în toată Europa Centrală) şi 31 Palatul Episcopiei Romano- Catolice (1748), cu portaluri baroc bogat ornamentate ajungem în 32 Piaţa Sfântul Gheorghe. Numele provine de la o biserică cu hramul Sf. Gheorghe existentă aici în trecut. Azi în piaţă se află monumentul Sf. Gheorghe în luptă cu balaurul; acest monument face parte din seria celor ridicate de Asociaţia Memorialul Revolutiei (pe străduţele de aici s-au purtat lupte de stradă sângeroase în Decembrie 1989). Piaţa este flancată de clădirile unor vechi instituţii bancare.

Continuând pe Str. Lucian Blaga ne putem abate la stânga pe Str. Bolyai pentru a vizita 33 biserica parohială romano-catolică din Cetate (iniţial biserica franciscanilor salvatorieni inferiori). Mai departe, pe clădirea de la nr. 1, o placă ne aminteşte că, pe când locuia într-o veche cazarmă existentă pe acest amplasament, János Bolyai a descoperit în 1823 formula fundamentală a primei geometrii ne-euclidiene.

La capătul Strazii L. Blaga remarcăm clădirea 34 Castelului Huniade – pe locul celei mai vechi constructii din oras. Castelul original a fost clădit ca şi resedinta regală de către Carol Robert de Anjou, şi mărit apoi de Ioan Huniade. Însa în decursul istoriei clădirea a avut de suferit la fiecare atac, şi a trebuit să fie mereu reconstruită. Aspectul actual datează din 1856. Venerabila clădire adăposteşte azi Muzeul Banatului – cu secţiile Istorie, Arheologie şi Ştiintele Naturii. În curtea interioară puteţi vedea fundamentele turnului primului castel al Timisoarei, scos la lumina de catre arheologi. Un 35 felinar montat in faţa castelului aminteşte una dintre premierele oraşului la nivel continental: introducerea curentului electric pentru iluminatul stradal in 1884, ca un sistem complet, gândit pentru întregul oraş.

Intrăm în 36 Piaţa Victoriei. Acest ansamblu interesant, de dimensiuni foarte generoase, a apărut după demolarea zidurilor cetăţii – a celor trei inele impunătoare de fortificaţii,  ce începeau chiar în faţa clădirii teatrului. Între 1910 – 1914 apar frumoasele palate Secession care dau farmecul distinct ale centrului Timişoarei. În mijlocul pieţei se află monumentul “Lupa Capitolina” (Lupoaica cu Romulus şi Remus), un dar din partea municipalităţii Romei din anul 1926.

O clădire ce se impune de la sine este 37 Palatul Culturii. Palatul Culturii adăposteşte azi patru instituţii culturale ale Timişoarei –  Opera Româna Timişoara, Teatrul Naţional Mihai Eminescu, Teatrul German de Stat şi Teatrul de Stat Maghiar. Construit initial in 1873 de catre arhitectii vienezi Helmer si Fellner, a suferit un incendiu major în 1920. Cu ocazia refacerii faţadei s-a introdus o modificare interesantă: balconul este inchis cu un mare arc de triumf sprijin pe trei coloane neobizantine. Acest balcon a căpătat valenţe neaşteptate în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989. De remarcat este şi fundaţia, care se sprijină pe 1600 piloni de stejar – să nu uităm că întreg cartierul Cetate este construit pe locul unor foste mlaştini, iar solul moale nu putea suporta asemenea greutăţi.

Privim acum spre palatele Secession ce mărginesc laturile lungi ale Pieţei Victoriei: cea din dreapta (vest) era complet construită în 1914 şi a primit numele de Corso, cea din stânga a fost denumită în Surogat; această latură a fost închisă abia în 1963. Pe Surogat remarcam in prim-plan,  bogat ornamentat   38 Palatul Löffler (1912-1913, arh. Leopold Löffler). Faţada dinspre teatru este „decorată” nu doar cu numeroase statui, ci şi cu... câteva urme de gloanţe, din timpul revoluţiei din 1989,  ce sunt încă foarte vizibile pe frontonul triunghiular. Pe partea cealaltă, pe Corso, se află 39 Palatul Lloyd, iniţial faimos pentru că aici se află Bursa Agricola – după 1948 găzduieşte în principal birouri ale Universităţii Tehnice (Politehnicii); scara interioară este decorată foarte aspectuos (şi excelent renovată).

În continuare urmează alte palate în stil Secession: Neuhausz, Merbl, Dauerbach, Palatul Hilt şi în final Palatul Szechenyi. Cu excepţia palatelor Merbl (al cărui proprietar era un cunoscut arhitect) şi Lloyd, celelalte sunt creaţia lui Lászlo Székely, arhitect-şef al oraşului în perioada respectivă, şi un promotor fervent al Secession-ului de influenţă budapestană.

La capătul sudic piaţa este închisă de 40 Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Română. În perioada interbelică s-au stabilit în Timişoara foarte multi români. Ridicată între anii 1936-1946, în scurt timp s-a impus ca una dintre clădirile emblematice ale Timişoarei. Despre catedrală s-ar putea scrie mai multe carţi, ne mărginim aici să dăm câteva date tehnice: capacitatea totală este de cca. 5000 persoane, are 9 turle, cea mai înaltă atinge 83,7 metri; lăţimea având doar 32 de metri se explică silueta elansată a edificiului.

Atât plăcile memoriale depuse chiar lângă intrare, cât şi troiţele şi monumentul modern “Crucificare” de vis-a-vis amintesc momentele tragice din zilele de 17 şi 18 decembrie 1989.

Spre nord vest de catedrală se află 41 Complexul Piarist, constând din biserica mănăstirii şi dintr-o scoala, ambele creaţie a arhitectului Szekely (împreună cu A. Baumgarten),  în stil Secession; acoperişurile lor prezintă unduirile tipice acestui stil. Şcoala a fost retrocedată în 2006 diecezei catolice a Banatului.

În cealaltă parte a catedralei (spre est) observăm două clădiri importante ale perioadei interbelice: 42 Filarmonica (Sala Capitol) şi 43 Primăria (“primăria nouă”); clădirea nouă a primăriei a fost concepută şi începută înca înainte de primul război mondial.

În spatele parcului curge Bega, ocolind pe partea sudică, într-un arc larg de cerc, cartierul Cetate. Acum 300 de ani zona era de nerecunoscut: Bega împreună cu Timişul inundau periodic lunca joasă în care se află Timişoara, prin aceasta întreţinând o mulţime de mlaştini insalubre. Începând cu 1728, austriecii încep asanarea mlaştinilor (cu excepţia terenului inundabil din jurul cetăţii, ce avea rol defensiv) şi trasarea canalului navigabil înspre Tisa-Dunăre. Oraşul era astfel legat de centrul Europei pe calea apei şi, în acelaşi timp, se creau premisele unei zone fertile şi salubre pentru Câmpia Banatului. O bună parte din istoria Timişoarei este legata de acest râu, ce traversează azi centrul oraşului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cauta in site

logo-romana-1

Evenimente în Timișoara

<<  Septembar 2017  >>
 pon  uto  sre  če  pet  sub  ned 
    
 

Fotografii din Timișoara

Fotografii din Banat

Vremea

Cloudy

18°C

Timișoara

Cloudy

Curs valutar

 

european-cities-marketing-logo

Za informacije o drugim programima koje finansira Evropska Unija u Rumuniji, za detaljnije informacije o članstvu Rumunije u Evropsku Uniju, pozivamo vas da posetite sajt o Predstavništu Evropske Komisije u Rumuniji.
Ovaj sajt ne predstavlja nužno zvanični stav Evropske Komisije. Odgovornost za tačnost i konzistentnost predstavljenih informacija imaju inicijatori sajta.
ukash
elektronik sigara
elektronik sigara e sigara
elips c elektronik sigara
oyunlar oyna