După ce traversăm râul Bega, pe Podul Maria, intrăm în cartierele Iosefin și Elisabetin, aflate pe partea stângă, respectiv pe partea dreaptă a Bulevardului 16 Decembrie 1989.
Prima clădire din Iosefin e Palatul Apelor, o clădire impunătoare, construită în stilul arhitecturii anilor 1900, având faţada principală orientată către Canalul Bega şi centrul Timişoarei.
Clădirea are diverse decoratiuni, printre care se remarcă reprezentările de peşti. Iniţial avea doar parter şi un etaj, fiind ulterior supraetajată. Arhitectul clădirii a fost renumitul arhitect budapestan Lipot Baumhorn.
În decursul timpului aici au funcționat Căpitănia Portului Bega, Regionala de Căi Ferate Timişoara, iar în prezent clădirea găzduieşte Societatea de Hidroameliorări Timiş-Bega, fapt pentru care mai e numită şi Palatul Apelor.