Adresă

Timişoara Cetate

Denumiri istorice

Hauptplatz, Domplatz, Losonczy  tér, Piaţa Unirii

Datare, funcţiuni istorice

Până în anul 1716 suprafaţa actuală a pieţei era străbătută în diagonală, din coltul de sud-est până în cel de nord-vest, de valul de apărare al oraşului interior. Fortificaţia era executată din pământ, protejată spre exterior de o palisadă din trunchiuri masive din lemn, tencuite cu var. In fata valului, spre exterior, se afla santul principal al cetatii. Avariat in timpul asediului din anul 1716, valul este ulterior reparat.

Începand din 1733 s-au intocmit mai multe proiecte pt. a se amenaja aici o piaţă. Abia după anul 1740, valul de apărare începe să fie demolat. Ulterior şi şanţul cetăţii este umplut cu pământ, trecându-se la pavarea pieţei cu piatră naturală. Ultimele rămăşiţe ale fortificaţiilor au existat în piaţă până în anii 1745 – 1746.

Până după anul 1786, pe careul aflat la sud de Domul Catolic, formând latura de sud a frontului de est al pieţei, încă nu era construit nimic. Abia ulterior frontul acesta al  pieţei  a fost complet construit şi Piaţa Unirii a devenit un spaţiu urban închis.

În final s-a realizat o piaţă de dimensiuni foarte mari (150 x 110 m) în raport cu suprafaţa oraşului fortificat din acel timp  (fortificaţiile  noi, bastionare, construite în 1732 - 1761, au înglobat o suprafaţă mult mai amplă decat fortificaţiile anterioare, cele noi fiind mult în afara pieţei actuale).

Timp de trei secole, piaţa a devenit locul unor manifestări religioase, parade militare şi alte evenimente politice şi culturale de prestigiu. Fronturile pieţei au fost ocupate de unele dintre cele mai de seamă instituţii ale oraşului.

Stil arhitectural

Baroc, clasicist, stilul anilor 1900 – curentul szeceszió, eclectic istoricist.

Alte informaţii

Astăzi piaţa reprezintă cea mai importantă rezervaţie de arhitectură barocă din oras. Cele mai însemnate clădiri sunt cele doua catedrale, cea romano-catolica si cea ortodoxa, astazi sarbeasca,  precum şi Palatul Baroc si Monumentul Sfintei Treimi, toate aprtinand stilui baroc - exceptand unele elemente ale bisericii ortodoxe, care sunt in stil clasicist. Ulterior au aparut si cladiri aparţinând  altor stiluri. În forma actuală piaţa a fost amenajată în anii 1988 - 1989 (arh. Serban Sturdza).

Prin prelucrarea creatoare a sugestiilor oferite de caracteristicile ţesutului urban existent, îmbinând exuberanţa barocă a faţadelor cu severitatea cartesiană a planului cartierului Cetate, autorul remodelării a conferit pieţei valenţe noi, care tind să o transforme într-un adevărat “salon în aer liber”.

Premiere, legende, aspecte de unicitate

Poate că nici un ansamblu de arhitectură nu reflectă mai bine spiritul deschis şi tolerant al Timisoarei, ca această piaţă: Dintru început s-au amplasat aici cele două catedrale aparţinând celor două confesiuni predominante în oraş. În Franţa în prima jumătate a secolului al XVIII-lea acest lucru nu ar fi fost posibil!

Semnificativ este şi frontul de vest al pietei, amenajat ulterior: Reşedinta episcopului ortodox, iniţial în stil baroc austriac, a fost remodelată în urma comenzii proprietarului ei, de către arhitectul Székely, un ungur get-beget,  pt. a corespunde stilului „national sarbesc“ (1904 – 1905). Deasupra Casei Comunităţii Ortodoxe de pe acelasi front al pieţei - construcţie în stil clasicist, existentă în 1821 - 1828, arhitectul Sturdza, vlăstarul unei familii de  boieri care a dat voievozi Moldovei, a construit un fronton în stil baroc austriac, care nu a existat niciodată acolo (1983).

Ungurul a construit în stil “sârbesc”, românul regăţean în stil „austriac”.

Dacă mai luăm în considerare şi faptul, că tocmai atunci când s-au construit cele două frontoane, atât guvernul de la Budapesta cât şi cel de la Bucureşti excelau în manifestări agresive, naţionalist–şovine, devine evident ce a reprezentat  spiritul Timişoarei în toţi aceşti ani!